Ecumenism dinainte de ecumenism: Biserica Ortodoxă

S-ar părea că unul dintre mesajele pe care a dorit să le transmită Michelangelo este implacabila hotărâre a lui Dumnezeu de a veni în întâmpinarea persoanei pe care el a creat-o și de a fi împreună cu ea. Dumnezeu este cât se poate de aproape. Dar după ce Se apropie, lasă o mică distanță, astfel încât Adam să aibă posibilitatea de a alege. El așteaptă ca Adam să facă următoarea mutare.

Dacă s-ar putea în acest caz să se depăşească vechile prejudicii, practici sau pretenţii, dificultăţi care adesea au periclitat încercările de unire în trecut, totuşi, din punctul nostru de vedere, de vreme ce noi ne ocupăm în acest stagiu incipient numai cu contacte şi apropieri, aceste dificultăţi sunt de importanţă redusă. Dacă există bunăvoinţă şi bună intenţie, ele nu pot şi nu ar trebui să creeze un obstacol invincibil şi insurmontabil.

De aceea, considerând că o astfel de încercare este în acelaşi timp posibilă şi potrivită ca timp, în special din perspectiva unei sperate creări a unei Ligi a Naţiunilor, noi ne aventurăm să exprimăm mai jos pe scurt gândurile şi opiniile noastre cu privire la modul în care înţelegem această apropiere şi acest contact şi cum considerăm noi a fi acesta realizabil; noi în mod serios invităm la analiză şi exprimarea opiniei celorlalte biserici surori din Răsărit şi a venerabilelor biserici creştine din Vest şi de pretutindeni din lume.”

Urmează apoi propunerea a două măsuri concrete care ar contribui la presupusa apropiere, anume renunţarea la neîncredere şi la prozelitism, pe de o parte, şi reaprinderea iubirii, pe de altă parte: „Credem că următoarele două măsuri vor contribui la apropierea atât de mult dorită şi care ar fi atât de folositoare, iar noi credem că acestea vor fi pline de succes şi rodnice: „Mai întâi, considerăm ca necesare şi indispensabile îndepărtarea şi abolirea tuturor neîncrederilor reciproceîntre diferitele biserici, care s-au dezvoltat din tendinţa unora de a atrage şi de a face prozelitism printre aderenţii altor confesiuni.

Astfel, multe probleme şi suferinţe sunt cauzate de alţi creştini şi mare ură şi animozitate s-a dezvoltat, cu rezultate atât de nesemnificative, prin această tendinţă a unora de a face prozelitism şi a atrage adepţii altor confesiuni creştine. După acestă necesară restabilire a sincerităţii şi încrederii între biserici, noi considerăm, în al doilea rând, că mai presus de toate iubirea ar trebui reaprinsă şi întărită între biserici, astfel încât ele nu ar trebui să se mai considere unele pe altele ca străine, ci ca rude şi ca fiind o parte a casei lui Hristos şi „mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună-părtaşi ai făgăduinţei, în Hristos” (Efeseni 3, 6).

Căci dacă diferitele biserici sunt inspirate de iubire şi o plasează înainte de orice altceva în judecăţile lor faţă de alţii şi relaţiile lor cu ei, în locul creşterii şi lărgirii disensiunilor existente, ele ar trebui să fie în stare să le reducă şi să le diminueze. Prin stimularea unui interes frăţesc în condiţia, binele şi stabilitatea altor biserici, prin disponibilitatea de a obţine o mai bună cunoaştere a lor şi prin dorinţa de a oferi susţinere şi ajutor reciproc, multe lucruri bune vor fi realizate pentru gloria şi beneficiul atât al lor cât şi al trupului creştin.”

Detalii ample despre toate acestea găsiți în cartea regretatului teolog ortodox Daniel Buda. În lucrarea Bisericile ortodoxe la începutul secolului al XXI-lea și mișcarea ecumenică (Editura ASTRA Museum, Sibiu, 2014), acesta discută pe larg aceste frământări mondiale, plasându-le în contextul ecumenismului contemporan, o mișcare ce și-a sărbătorit deja centenarul.